Concesionarul serviciului public de apă potabilă și canalizare din Capitală pune majorarea de tarife pe seama inflației, deprecierii leului față de euro și majorării salariului minim pe economie. De la anul, însă, scumpirea ar putea fi anulată de reducerea TVA pentru acest serviciu de la 19% la 9%, adoptată recent de Parlament.
Apa Nova a cerut în instanță rezilierea contractului cu firma de investigații Confidential Investigations Team SRL, fostă SIS Strategy SRL, deținută de omul de afaceri Teodor Sterian, firmă care, potrivit procurorilor DNA, îi fila și intercepta ilegal pe angajații Apa Nova, prin montarea de sisteme de supraveghere în birouri, astfel încât aceștia să nu divulge "activitățile nelegale" ale Apa Nova.
Cea mai mare majorare de tarif din ultimii ani a fost cea din 25 noiembrie 2011, de peste 36%, de la 2,61 lei/mc la 3,57 lei/mc. Scumpirea a venit după intrarea în funcțiune a stației de epurare a apelor uzate de la Glina, investiție de 108 milioane euro, finanțată în principal din fonduri UE.